Dimensiunile “universului” meu

(1933)

In casa din strada Paris am avut parte de o doica numita de mine Nina Buzolina. Era o ardeleanca de varsta a doua, care aducea cu ea farmecul ardelenesc. Incepusem si eu sa vorbesc in dialectul ei: “imbumba-ma!” (inchide-mi nasturii), “dezbumba-ma!”, “dezbaiara-ma!” (dezbraca-ma) etc.
Iesirile noastre la plimbare se margineau la piateta unde strada Paris se intersecteaza cu strazile Argentina si Washington. Aici era o bacanie mare, care pentru mine ara superlativul absolut al perceptiilor.

Intr-o duminica dupa-masa (in anul 1933) parintii mei au fost invitati de Domnita Ileana la un ceai de ora 5 (five’o’clock) la Palatul Cotroceni. De cum m-am dat jos din taxi am fost impresionat de atitudinea si autoritatea lacheului de la palat. La vederea Palatului si a intrarii am exclamat: “Ce mai ditai bacanie!”, facandu-l pe lacheu sa zambeasca ingaduitor.
Cei mari m-au lasat intr-un salon plin cu jucarii, alaturi de copiii Domnitei, Stefan si Minola. Mesele si scaunele erau ciuperci si ciupercute rosii impestritate cu alb.
A fost o seara pe care nu o sa o uit niciodata.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Three Column Modification courtesy of The Blogger Guide