Impotriva destinului

(1945-1948)

Suntem pe 8 noiembre 1945. Astazi este si ziua de sfant a Regelui Mihai, ramas un simbol al libertatii si demnitatii romanesti in lupta cu ocupatia sovietica. Armata rosie este stationata de un an in tara si ca urmare a presiunilor exercitate, dublate de lipsa unei reactii ferme din partea aliatilor ocidentali, guvernul impus Romaniei este unul comunist, condus de Petru Groza.

Regele Mihai primise de la Stalin ordinul Pobeda/Victoria si prezenta sa in fruntea statului parea inca solida. In contextul in care occidentalii nu recunoscusera guvernul lui Petru Groza, regele intra in “grava regala”, refuzand sa mai semneze decretele guvernului, dupa ce solicitarea demisiei premierului fusese declinata.

M-am dus la amicul meu Andrei Doneaud care ma invitase sa-l vizitez la locuinta tatalui sau. Trebuia sa ajung pe strada Episcopiei, langa Ateneul Roman.
Am trecut de la autobuzul care m-a lasat in Piata Romana prin strada Clemenceau, unde din balconul de la strada al sediului PNT-ului (condus de Iuliu Maniu si Ion Mihalache), vorbea inflacarat Ella Negruzzi. La intrarea si iesirea strazii erau puternice cordoane formate din agenti ai Internelor (oamenii lui Teohari Georgescu). Cu greu am trecut de cordon. In Piata Palatului se stransese in mod neorganizat foarte multa lume. Pe masura ce timpul trecea, veneau din ce in ce mai multi oameni, cu toate barajele din jurul pietii, filtre care cautau sa pre-intampine o iminenta manifestatie a partidelor istorice.

M-am indreptat catre blocul cu ascensor al lui Andrei D., nu am stat mult timp in vizita si am plecat in nici o ora, curios si dornic de a fi prezent la ceva care presimteam ca avea sa fie important.

In acest rastimp piata se umpluse cu un numar foarte mare de manifestanti, intimidati de raidurile in circuit inchis a 16 autocamioane sovietice demodate, tip ZIS. Camioanele erau ale CFR-ului si erau pline cu agitatori comunisti care vociferau si scandau contra manifestantilor. Din ce in ce viteza in circuit a autocamioanelor a scazut datorita multimii ce se coagula incontinuu. La un moment dat, camioanele nu au mai putut inainta si opozitia manifestantilor a devenit agresiva, rasturnand unul din camioane. S-a auzit un zgomot metalic provenit de la rangile si barele metalice cazute pe caldaram. A fost suficient acest zgomot pentru ca multimea sa devina violenta. S-a dat foc camionului. Rotile de cauciuc raspandeau mult fum si un miros innecacios.

In acel moment am iesit din piata, am traversat bulevardul Bratianu si m-am dus la cateva sute de metri, la sediul PNL-ului de pe strada C.A. Rosetti. Sediul era in casa Bratienilor, pusa la dispozite pentru partid. Din subsol pana la mansarda erau birouri.
Eu frecventasem aceasta cladire saptamanal, fiind inrolat cu carnet in organizatia colegiala (de licee) a tineretului liberal condus de catre Radu Campeanu, I.V. Sandulescu si Michel Popescu (dovedit ulterior ca agent al Internelor). Tineretul PNL-ului era reprezentat in cadrul biroului politic al partidului de catre ilustra persoana a lui Mihail Farcasanu (imediat dupa inscenarea episodului Tamadau si intrarea in ilegalitate a celor doua partide istorice avea sa fuga in SUA, devenind responsabilul guvernului pentru probleme ideologice europene). Alaturi de mine se inscrisesera mai multi colegi de la Titu Maiorescu, printre care colegul meu de banca Andrei Doneaud, Paul Cretulescu si Radu Spiru Haret. Seful organizatiei colegiale a fost la inceput nepotul Bratienilor, Dinu Zamfirescu, prin “interventii” de la “centru”. A fost inlocuit de bunul meu prieten de la Liceul Francez, Sandu Misirliu. La partid am intalnit si alti prieteni buni din societatea de pe Jianu: Ion Nasta si Serban Zonner.
Se zvonise cu cateva zile inainte ca va fi un mars protestatar al PNL-ului in Piata Palatului. Acest lucru s-a confirmat in ajunul lui 8 noiembrie, cand la o serie de cinematografe mari s-au aruncat sute de manifeste, pe intuneric, de la balcoane spre parter. Actiunea fusese organizata de Radu Campeanu.

Vazand ce se intampla in Piata Palatului am vrut sa ma alatur coloanei PNL, care banuiam va pleca de la sediu. Nu ma inselasem. In strada deja incepuse sa apara varful coloanei care se organizase intre timp. Eram pichetati de politisti, pe stanga si pe dreapta. Numarul liberalilor, membri si simpatizanti, s-a marit pe parcurs, pana sa ajungem la cofetaria Scala. Nu am putut sa facem dreapta spre piata, fiind fortati sa inaintam spre Universitate. Pe parcurs ni s-au alaturat mii de oameni. In fata statuii lui Mihai Viteazul, toti cei din coloana au primit stegulete de hartie, tricolore. De aici ne-am urmat drumul, rostindu interminabil, pe tot parcursul: “Regele si Patria!” si “Toata lumea la Palat!”

Am ajuns la intersectia cu Calea Victoriei unde era un formidabil baraj al fortelor de ordine, pe sensul spre piata. In foarte scurta vreme, barajul s-a pravalit sub presiunea formidabila a multimii care impingea din spate. Au fost chiar cateva accidente cu oameni cazuti si calcati in picioare.
Am inaintat pe Calea Victoriei. In dreptul geamurilor de la Palatul Telefoanelor au aparut baticuri multicolore, fluturate de operatoarele din tura, in semn de solidaritate. Pana in Piata Palatului aveam drum deschis.

Ajunsi in piata ne-am oprit din cauza oamenilor care erau deja stransi in tot spatiul din fata palatului. Fumul negru inca mai persista si dinspre terasa Ministerului de Interne se auzeau voci la megafoane, somandu-ne sa ne retragem din piata. Din partea cealalta a pietii (inspre strada Clemenceau), dupa multe peripetii, grupul organizatiilor studentesti de la ASE (liberali si taranisti) care se unise cu coloana membrilor si simpatizantilor PNT a reusit sa intre in piata.

In fata la Athene Palace, un ofiter american iesit din hotel, a fost identificat instantaneu dupa uniforma. A fost pe loc imobilizat, luat pe brate si aruncat pe sus, multimea strigand din toate piepturile: “Liberty! Liberty!”

Pe statuia ecvestra a regelui Carol I (autor - croatul Ivan Mestrovici) din mijlocul pietii, pe treptele dinspre palat se urcasera cativa mutilati de razboi cu carje. Dupa ‘90, Dan Amedeu Lazarescu pretindea ca el a fost acolo si a rostit un discurs. Discurs a tinut insa numai Radu Campeanu, catarat pe gardul Palatului, intr-un vacarm in care nu putea sa se faca foarte inteles.

Regele Mihai nu era in palat, fiind la Peles. Lumea nu stia si il astepta sa iasa in balcon. In piata era un delir. Se canta din toate piepturile “Desteapta-te romane!” si “Pe al nostru steag e scris unire”. Toata lumea scanda cu intermitente: “Regele si Patria!”. Cred ca a fost cea mai mare participare inregistrata vreodata in piata. In relatarile ziarelor de opozitie: Dreptatea si Liberalul se aprecia participarea la 300,000 de oameni. Ca un zvon rece, s-a raspandit stirea ca unitati ale armatei sovietice erau cantonate pe Stirbei Voda, dupa ce venisera dinspre Plevnei.
Despre aceste momente dramatice, peste zeci de ani, Radu Campeanu a afirmat ca sub impulsul navalnic al manifestatiei s-ar fi putut lua puterea, dar numai pana la probabila interventie in forta a Armatei Rosii.

In clipele urmatoare s-a declansat actiunea de riposta, prin tragere directa de pe terasa Internelor (viitorul sediu al Comitetului Central al PCR). Se tragea in plin, in multime. Contra-riposta a venit de unde nu se astepta nimeni, de pe terasa vecina cu internele, cea a Ministerului Aerului si Marinei, unde cativa ofiteri, iesiti cu megafoane strigau catre cladirea Internelor: “Criminalilor, nelegiuitilor, opriti focul! Opriti masacrul! Nu mai trageti in populatie!” Ofiterii patrioti erau si ei inarmati si la scurt timp tirurile indreptate catre piata s-au oprit.

Am reusit cu greu sa ma retrag spre biserica Boteanu. Doua ore mai tarziu, am revenit in piata. Multimea se imputinase la o treime, iar spre marginea pietii dinspre Interne circulau grupuri suspecte de civili care rapeau cate 2-3 manifestanti si ii duceau inspre beciurile cladirii. Dupa ora 8 seara totul se linistise.

Ca o ironie a sortii, victimele (din randul manifestantilor anti-comunisti) manifestatiei de la 8 noiembrie 1945 au fost ingropate la intrarea din Piata Bazaltin a parcului Herastrau. Propaganda rosie le-a prezentat ca fiind muncitori omorati de catre simpatizantii partidelor istorice. Incepand cu anii ’50, in mod subit subiectul victimelor nu a mai fost pomenit.

Aceasta manifestatie de protest impotriva ocupatiei sovietice si a comunismului instaurat de tancuri, si nu prin vointa populara, a fost fara egal in sud-estul Europei, prin numarul record de oameni veniti in majoritatea lor spontan.

Ulterior intrunirii ministrilor de externe ai SUA, Marii Britanii si URSS-ului in toamna aceluiasi an la Moscova, guvernul Romaniei decide cooptarea partidelor de opozitie in guvern, intr-o masura voita a detensiona pe moment tensiunea sociala. Participarea opozitiei a fost numai simbolica, ca ministrii fara portofoliu fiind numiti (ianuarie 1946) Mihail Romniceanu (PNL) si Emil Hatieganu (PNT). Totodata s-a hotarat organizarea de alegeri libere pentru 19 noiembrie 1946, scrutin care va fi fraudat de comunisti.

Campania electorala s-a deschis din vara anului 1946. Intrand in vacanta mare, l-am invitat la via noastra de la Valea Mieilor pe colegul meu de banca de la Liceul Titu Maiorescu pe Andrei Doneaud.
Inainte sa plecam ne-am dus la sediul central al PNL-ului, la Gill Manescu, care era membru in biroul politic al partidului. Acesta ne simpatiza, cunoscandu-ne de la organizatia colegiala a tineretului liberal. Ne-a fost repartizat materialul electoral, care consta in afise mari pentru lipit pe cladiri sau garduri, manifeste de toate marimile pentru lipit pe stalpi sau garduri precum si fluturasi care se dadeau trecatorilor.

Dotati cu materialele respective, impachetat cu greu intr-un rucsac purtat de mine, am plecat spre vie cu motocicleta BMW 250 a lui Andrei. Ne-am oprit la Ploiesti la Cancelaria judeteana a PNL-ului, la persoana recomandata de Gill Manescu printr-o scrisoare: Doru Bordeni - seful tineretului liberal din Prahova. Acesta, vazandu-ne prima oara, ne-a verificat delegatia. Convingandu-se ca totul e in regula, ne-a mai dat si alte afise mai mici ca dimensiuni si ne-a urat succes.

Sositi la via Radalicella, la scurt timp am luat legatura cu organizatia PNL locala si ne-am pus pe treaba. Am vizitat gospodariile din vii, urcand pe dealurile de pe malul drept al Cricovului pana la Schiau si coborand pe la Verbila.

A doua zi am intrat in targul Urlatiului, intrebuintand mare parte din materialele PNL. Nu mica ne-a fost mirarea cand am fost acostati de doi muncitori sondori, mai mari decat noi (care aveam 17 ani). Muncitorii ne-au comunicat ca suntem arestati in numele “partidului”. Ne-au condus in cladirea Primariei, unde o aripa a constructiei (subsol, parter, etaj) era in folosinta politiei de mai multi ani. Cei doi activisti comunisti, fara sa ne loveasca, ne-au introdus in beci.

Cunoscutii din Urlati au luat legatura cu mama mea, care era si ea la vie. Mama primise in aceeasi zi vizita unei doamne cu multa personalitate, Natalie Slivici, presedinta activa a ACF-ului (Asociatia Crestina a Femeilor din Romania). La rugamintile mamei, doamna Slivici s-a deplasat la centrala telefonica din Urlati si a luat legatura cu secretarul de stat la Interne (liberal din partea gruparii Tatarescu, aflata la putere), Gheorghe Vantu. Ministru era, cum am mai spus, Teohari Georgescu. Operativ, domnul Vantu a sunat la politia din Urlati, unde a dispus eliberarea noastra.
Intre timp, cei doi activisti ne confiscasera materialele electorale avute asupra noastra, precum si insignele PNL (un trifoi cu patru foi, cu drapelul Romaniei, avand in centru pe Dinu Bratianu). Pusi in fata unui fapt implinit, Tudor Ghita si Gheorghe Lampa, cei doi activisti (mai traiau in 2008) erau nervosi, spunand ca dupa datele adunate de ei, noi am fi depus activitate potrivnica guvernului pe dealurile de dincolo de Cricov.

Mai tarziu, in martie 1948, gasindu-ma cu Andrei Doneaud in ancheta la Interne, ni s-a comunicat ca suntem dusmani ai poporului. Pe langa alte capete de acuzare ni s-a spus ca am activat consecvent si la 8 noiembrie 1945 si in vara lui 1946 cand am fost arestati la Urlati si identificati ca apartenenta liberala.

Ce nu aveam sa stim decat peste multi ani, unii din noi platind un pret mare, era ca la Conferinta de la Ialta cele trei puteri aliate isi stabilisera sferele de influenta. Romania intrase in zona sovietica de influenta. Eram tradati de catre puterile occidentale, care alesesera Grecia in locul nostru. In special de catre Marea Britanie care urmarea sa-si conserve influenta coloniala din bazinul Marii Mediterane.


Sursa foto:
-afis liberal (1946) – www.obiectivdevaslui.ro / Paul Zahariuc – Alegerile din 19 noiembrie 1946: Frauda morala sau materiala?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Three Column Modification courtesy of The Blogger Guide