Bombardamente

(1944)

In primavara anului 1944, Romania avea un cutit intre coaste prin prezenta armatelor sovietice, care dupa ce au castigat la sfarsitul iernii Cernautiul, s-au oprit foarte aproape de nordul Iasiului, unde au stationat obsedant aproape 6 luni de zile. La 19 august, puhoiul de gloate motorizate partial de americani (prin Murmansk si Arhangelsk) a dezlantuit o ofensiva decisiva prin cele doua fronturi (grupari de divizii) ucrainene conduse de maresalul Malinovski (Iasi) si Tolbuhin (Tighina-Chisinau).

Suntem la sfarsit de martie 1944, cand printr-o directiva a Ministerului Educatiei Nationale s-a anuntat precipitat ca anul scolar trebuie sa fie inchis pana la 31 martie. Eu eram la sfarsitul clasei a V-a.

In curtea noastra din Sanatescu 50, in spatele gradinii dinspre gardul Elias-ului, ordonanta tatei a sapat o transee descoperita in forma de L, conform unei directive a Primariei Bucuresti. In casa din strada Paris nu s-a procedat la fel, scontandu-se in mod relativ pe beneficiul pivnitei.
Spitalul Elias din vecinatatea casei din Sanatescu era vopsit pe acoperisuri cu un disc mare alb avand o cruce imensa rosie. Se sconta ca in virtutea Conventiei de la Geneva sa nu fie bombardat. Intregul ansamblu al cladirilor era ocupat in exclusivitate de ranitii din Luftwaffe (aviatia germana). Foarte adesea, de la balcoanele spitalului, rasuna obsesiv din acordeoanele ranitilor germani, celebra melodie Lilli Marlene, cantecul armatei germane.

Cladirile alaturate (Crucea Rosie a Armatei, Institutul Geografic Militar si Depozitul de Medicamente) erau asigurate cu aceleasi insemne pe acoperisuri.

4 aprilie ’44 era o zi foarte frumoasa, cu soare de primavara. Ma aflam cu prietenii mei in vacanta “de vara” timpurie. Eram cu bicicletele in zona lacurilor Herastrau-Baneasa, in parc. Deodata a sunat alarma aeriana de proba, alarma care fusese anuntata in prealabil in cadrul unor exercitii de aparare pasiva. Nu aveam de ce sa ne facem griji. Cand insa am auzit dinspre Chitila bufnituri puternice, ne-am dat seama imediat ca era vorba de un bombardament. Ne-am risipit rapid, fiecare in directia domiciliului sau.
Am ajuns in curtea casei mele unde am gasit pe cei patru: mama, Casin (tatal meu vitreg), Vlad (fratiorul meu) si Sanda (sora mea). Ma asteptau nelinistiti. Ne-am precipitat spre transee unde ne-am adapostit.
Pe diagonala curtii noastre, dinspre Bucurestii Noi-Chitila, zburau spre directia Pietii Victoria escadrile intregi, nenumarate, de avioane. Siluetele lor argintii, straluceau in soare la o inaltime de 2,000 metri.
Intre timp, artileria anti-aeriana dadea o foarte slaba si sporadica riposta. Aviatia de vanatoare germana si romana era complet absenta.

Aviatia americana venea in premiera in Bucuresti. Am aflat mai tarziu ca avioanele erau de tip Liberator (avand 4 motoare). Cu un an in urma atacasera obiectivele de pe Valea Prahovei venind de la Benghazi (Africa de Nord). Acum veneau de la Foggia (sudul Italiei), de la cea mai mare baza aviatica, recent cucerita de americani.

Prapadul a fost de mari proportii in triajul de la Chitila. La fel si in Gara de Nord si Gara Basarab, aglomerate la acea ora cu mii de refugiati care asteptau trenurile spre Banat si Oltenia. Atunci a murit si artistul Vasilache (Stroe si Vasilache), facut “afis” pe zidul cladirii langa care a fost surprins, un bloc de vis-à-vis de intrarea la Gradina Botanica…

Imediat cum zgomotul avioanelor a disparut, am plecat cu bicicleta spre gara. Am luat-o in primul rand prin Piata Domeniilor. Pe strada aviator Stalpeanu si pe Bulevardul Filantropia am vazut mai multe membre aruncate de suflul bombelor. Imi amintesc si acum de mana dislocata a unei femei. Avea inele pe degete.
Am pedalat pe Filantropia spre Banu Manta. Pe drum am fost atras de lumea care alerga spre strada Karol Knapp (paralela cu Virgil Plesoianu) unde erau insirati proaspat, pe trotuar, vreo 20-30 de trupuri, victime ale suflului bombelor cazute in vecinatate. Vecinii adusesera lumanari care ardeau direct pe trotuar.










Am ajuns pe Titulescu. Erau oameni ucisi numai datorita suflului. De-a lungul caii ferate, la Basarab si Gara de Nord, sinele erau in pozitie verticala si torsionate.
Magazinele de pe Calea Grivitei [foto stanga] ardeau, incat cu greu te puteai adaposti pe firul drumului (strazii). Fierbanteala dezastrului dogora dinspre ambele trotuare. De la Gara de Nord [foto dreapta] spre oras nu fusese inregistrata nici o avarie. In schimb inspre Chitila si Bucurestii Noi trenurile fusesera parca rasucite in aer.
Lucru interesant, exista o exceptie. Cazuse o bomba, una singura, pe casuta de paza a soldatului german din fata hotelului Ambasador. Ramasese neexplodata.

La intoarcere am trecut prin Piata Victoriei si m-am oprit la casa din strada Paris. Zona respectiva fusese complet crutata de acest prim bombardament. Ulterior, la celelalte bombardamente, in special la cel de Pasti, cartierul a fost mutilat prin bombe incendiare. Casa bunului meu prieten Mircea Mavriki, casa situata pe strada Mexic a ars complet atunci, impreuna cu toate lucrurile personale ale familiei lui.

Ca o curiozitate, mai spun ca inca din timpul bombardamentului, cerul dinspre Cartierul Grivita s-a umplut cu fulgi de pasare! Lumea vorbea ca fusese atinsa o fabrica sau un depozit de mobila din zona Caii Grivita.

Parcul Domeniilor nu fusese atins decat cu cateva exceptii, dar cateva bombe ai cazut in zona Facultatii de Agronomie si a strandului Kiseleff. In curtea facultatii fusese amenajata o transee mare unde si-au gasit sfarsitul 400 de studenti.


Dupa incetarea sirenelor de alarma, am constatat cu toti vecinii ca apa nu mai functiona. La fel si electrica. Pana a durat toata noaptea.
A fost o noapte in care am stat mai mult treji. A doua zi, Casin Popescu a adus un camion cu prelata din strada Vasile Lascar, unde era sediul STB-ului (Societatea de Tramvaie Bucuresti). Casin era angajat la STB ca “inginer prim”. Societatea era condusa de profesorul Luca Badescu (avea o vile splendida, din caramida aparenta, pe Soseaua Jianu), iar adjunct era un domn, Gabriel Popescu (amandoi ingineri consacrati).
Am incarcat mobilier mic, mai multe bagaje si la urma bicicleta mea. Mama statea in cabina cu soferul, cu Teti si cu Vladi. Eu cu Casin stateam in cala camionului. Am plecat spre casa de la Via Radalicella la ora trei dupa-amiaza, bucurandu-ne ca scapam din Bucuresti inaintea unui alt posibil bombardament. Pe soseaua nationala spre Ploiesti am fost opriti de Jandaremeria germana (pe uniforma aveau aplicat un semicerc metalic). Toate vehiculele au fost obligate sa intre in padurea Baneasa.
Alaturat se auzeau motoarele avioanelor de vanatoare germane decoland. Dupa trei sferturi de ora Jandarmeria ne-a dat voie sa reintram pe soseaua spre Ploiesti.

Cand am ajuns la Romanesti, chiar inainte de Ploiesti, bombardamentul anterior, despre care nu stiam nimic se terminase. Flacari puternice si coloane de fum izvorau de la rafinariile lovite.
Dupa ce am traversat calea ferata trecand peste pod, am ajuns in fata garii Ploiesti Sud. De aici, de unde se deschidea bulevardul spre centru, am constatat ca accesul era impracticabil. Am fost obligati sa o luam pe una din strazile secundare, pastrand sensul de inaintare spre centru. Cam pe la mijlocul strazii mi-a venit nefericita idee sa scot capul peste prelata, cand am simtit subit o usturime la gat. Capul parca mi se intorsese spre ceafa. Acrosasem un fir de telefon, cazut probabil in urma unei avarii de la bombardamente. Din fericire m-am ales doar cu o rana urata pe gat.

Am iesit spre soseaua Bucov-Buzau si am inaintat spre Valea Calugareasca. Dintr-o data mersul circulatiei aproape ca s-a sugrumat. O coloana nesfarsita de soldati romani dintr-o unitate decimata se retragea spre refacere in interiorul tarii. Soldatii aveau intiparita pe fete expresia groazei.

Am sosit la vie unde am descarcat lucrurile aduse. Casin s-a reintors cu autocamionul in Bucuresti. Evenimentele verii lui ‘44 legate de bombardamentele din imprejurimile Ploiestiului sunt zugravite aici.


Surse foto:
-Bucharest bombed (April 4, 1944), www.wikipedia.org
-Bucuresti, dupa bombardamentele americane (aprilie 1944) / www.tramclub.org / Antoniu <- Arhivele Nationale Istorice Centrale


Click aici pentru afisarea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Three Column Modification courtesy of The Blogger Guide