Parcul Domeniilor

(1933->)

Printre membrii familiei Grunau se vorbea tot mai des despre un loc de casa pentru tanara familie Dimancescu. Tatal meu, Nelly Dimancescu, se ducea zilnic sa supravegheze executia lucrarilor. Casa era construita intr-un cartier (Parcul Domeniilor) in care se atribuisera loturi exclusiv functionarilor Ministerului Domeniilor (si Silviculturii). In anii ’20, terenul (parcela 57) fusese daruit ca dota de bunicul meu catre fiica sa, mama mea, Alice Grunau.

Imi amintesc ca se vorbea ca parintii mei nu avusesera bani, dar fusesera scosi din impas printr-un imprumut respectabil pe care Domnita Ileana il acordase prietenei ei, Sake (Alice, Alice-ache, adica mama). Imprumutul avea sa fie rambursat in rate pana la un moment in care Domnita nu a mai acceptat restituirea imprumutului. Era prin anii ‘40.

In vara lui 1934 a venit si vremea sa merg cu tata sa-mi arate noua constructie din Sanatescu, de la numarul 50, care era aproape gata. Prima mea intalnire cu cartierul Domeniilor a fost o mare dezamagire. Intrand pe strada noastra am constatat ca pomii plantati la marginea trotuarelor erau o caricatura fata de castanii si stejarii din parcul Bonaparte-Filipescu. Insasi vilele erau mai modeste fata somptoasele cladiri din cartierul unde ma nascusem. Pe terenul Crucii Rosii, unde se va construi spitalul Elias, gard in gard cu noi, era un imens maidan cu gunoaie si resturi care atrageau carduri uriase de ciori.
Am pasit in noua constructie care respira la modul placut un miros de curatenie si vopsea, specific unui santier in ultima sa faza. Am remarcat inaltimea mica a plafoanelor care imi dadeau impresia ca sarind cumva as putea sa le ating. Aveam sa aflu mai tarziu ca aveau 2,70 metri inaltime fata de cei 4,40 metri ai casei din strada Paris.

In noul cartier, numai un sfert din terenurile parcelate aveau constructii recente, restul fiind doar terenuri ingradite, cu iarba multa, pascuta de turme razlete de oi pazite de ciobani.
Pe unele locuri virane oamenii isi sapau fundatiile pentru viitoarea locuinta. Pe locurile intravilane si pe strada aviator Nicolae Drossu (peluza centrala) crestea iarba foarte “sanatoasa”. Era cautata tot timpul de catre gospodarii care isi construisera recent case. Taiata in calupuri mici era “transplantata” in noile gradini.

Incolo, aceleasi servicii auxiliare care deserveau toate cartierele.
Ghiata era adusa in forme mari de la o ghetarie apropiata de langa Depozitul Sanitar.
Hala pietii era o constructie recenta. Nu existau magazinele de astazi, ci numai butuci enormi din lemn. De-a lungul ei, pe stanga si pe dreapta, macelari in halate albe taiau carnea si isi chemau clientii strigand: “La mine, domnu’ ofiter!” sau “La mine, cucoana!”.
Erau “camioane trase de cai” de la Otto Gagel, Herdan sau Grozavescu care livrau paine si cornuri. O multitudine de olteni pe “bresle”, fiecare cu cobilita lui, isi strigau marfa: “Pui, conita, pui!”

Carbunari, vanzatori de peste si vanzatori de gaz care strigau “Gaziu! Gaziu!”. Era gaz pentru combustibil, lampi sau pentru curatenie.
Era o pulsatie a vietii care nu anima, ce-i drept, parcul Filipescu sau Bonaparte.

Pe la capatul strazii unde din anul 1937 s-a inceput constructia Bisericii Casin treceau vagoanele liniei de tramvaie 3 ale STB-ului (Societatea de Tramvaie Bucuresti) inspre Rondul 3 Kiseleff (Piata Presei de azi, fosta Piata Casa Scanteii) unde era situat hipodromul.

La capatul opus al strazii, pana aproape de Piata Domeniilor, ajungea tramvaiul liniei 19 care intorcea “cu spatele” (in dreptul strazii Virgil Plesoianu).

[<- rasfoieste Ghidul Bucurestilor (1935) ]

Prin piata trecea o cale ferata cu o singura linie. Era o linie secundara care venea de la Podul Constanta/Chitila si mergea pe Soseaua Filantropiei, avand de la Piata Domeniilor derivatii pentru Depozitul de Medicamente, Crucea Rosie a Armatei si Institutul Cartografic Militar. La fiecare din aceste institutii existau rampe de descarcare. Cand locomotiva si vagoanele treceau prin piata, un semnal prelung inlatura lumea de pe trotuar. Linia a fost operationala pana in anul 1966.

Terenul casei noastre era ingradit cu garduri din scandura pe laterale (doctorul Angelescu si terenul viran, viitoarea intrare la spital si Depozitul de Medicamente) si in spatele curtii, unde 3 ani mai tarziu, in 1937, s-au construit fundatiile spitalului Elias. In curte aveam un cotet unde se adapostea cainele nostru ciobanesc Ticu. Din cauza cainelui aveam "tensiuni" cu vecina noastra, sotia doctorului Angelescu. Doctorul era alintat si strigat Tico, iar noi ne strigam cainele Ticu… La strada, tocmai atunci se construia un gard mic, din zidarie, de aproape 1 metru inaltime, cu doua intrari pietonale si una auto. Portile erau din lemn. In spatele curtii, pe latura dinspre doctorul Angelescu aveam o magazie care adapostea si cotete de porumbei.

Pe bulevardul Marasti, fostul bulevard Nou, tramvaiele opreau la statii obligatorii sau facultative. Se mai faceau si exceptii, tributare perioadei de inceput de secol in care tramvaiul se oprea facand semn cu bastonul. Am fost foarte impresionat intr-un rand cand tata a oprit tramvaiul 3 chiar la coltul strazii noastre folosindu-se de sabia de parada (era in uniforma de gala). Mi s-a povestit un episod cand un vatman grabit care pornise tramvaiul avand usile deschise a fost apostrofat pe loc si reclamat de tata (era in perioada in care supraveghea santierul din Sanatescu).

Nu existau semafoare sau treceri pentru pietoni. Tramvaiele 19 si 3 aveau montate pe exterior, la o inaltime mica, clopotei care sunau pentru a atentiona pietonii. De asemenea, tramvaiele aveau montat in fata un gratar. In cazul in care un pieton ar fi cazut pe linie si distanta mica nu ar mai fi permis franarea tramvaiului, gratarul trebuia sa-l preia pe nefericit din fata rotilor. Numai ca in multe cazuri auzisem ca acel gratar il transforma pe nefericit intr-o “sarma” fara viata…

Tramvaiele aveau in exterior, pe partea frontala, o cutie postala de tabla. Daca te grabeai sa trimiti o scrisoare sau o carte postala, puteai sa o pui “la tramvai”. Cand traseul liniei curente intersecta pe cel al lui 26 (care avea un traseu circular, trecand pe la Gara de Nord), la schimbarea de macaz vatmanul golea cutia postala in cea a lui 26. La statia lui 26 de la gara, continutul cutiei postale cu scrisorile proprii sau colectate pe parcurs de la alte linii era preluat pentru triere de functionari postali ai garii.
La garnitura fiecarui tramvai, primul vagon, cel motor (Thomson) era clasa I. Vagonul remorca era clasa a II-a. La clasa I, unde erau scaunele opozabile (pentru femei gravide, batrani si bolnavi), sub fereastra era fixat un mic automat cu bomboane Stolwerk sau Tuti-frutti, functionand cu monezi de 2 lei. Taxatorul de la clasa I statea pe locul lui de langa usa de urcare (cea din spate). La clasa a II-a, taxatorul STB-ului nu avea locul lui, umbland volant.
Biletele erau directe (30 bani pentru o ruta) sau corespondente (40 de bani pentru 2 rute convergente si cu limita de timp de o ora la schimbare).

Pe gardurile dinspre bulevardul Marasti ale spitalului erau lipite unele peste altele afise colorate, reclame de la teatrul de opereta, circ etc. Printre ele se remarcau cele pentru spectacolele lui Constantin Tanase de la Teatrul de revista Savoy (revista Carabus).

Parcul Domeniilor era deservit si de o linie de autobuze care circula pe traseul Manastirea Antim - Aeroportul Baneasa (linia 31). In perioada anilor ‘30 circulau autobuze moderne tip Renault, care pe perioada campaniei inceputa in 1941 au fost rechizitionate si folosite ca ambulante pe front, pana la casare.
Autobuzele circulau venind din centru pe ruta Piata Victoriei - Soseaua Jianu - Soseaua Herastrau - Arcul de Triumf (fostul Rond II) - Manastirea Casin/Parcul Domeniilor - Hipodromul Baneasa - Aeroportul Baneasa. Returul se facea direct prin Soseaua Kiseleff - Piata Victoriei.

In clasa a II-a primara mergeam cu autobuzul la Scoala Sfantul Iosif langa catedrala catolica.
Ca un fapt original, STB-ul introdusese pe linia de autobuze cea mai reprezentativa pentru oras (ruta Aeroportul Baneasa - Manastirea Antim) autobuze care soseau in statie in tandem, unul de clasa 1 (Renault) si al doilea de clasa a 2-a (Chevrolet).











Trasurilor erau sub auspiciile muscalilor, eunuci fara exceptie. Toti erau imbracati intr-un fel de sutane negre de catifea raiata si aveau trasuri vascuite, sclipitoare, care iarna se transformau in sanii cu zurgalai colorati. Printre muscali era unul renumit in tot Bucurestiul - Cucu - care imita pasarea cu acelasi nume.

Trasurile incepeau sa decada, fiind inlocuite treptat de taximetre. La Depozitul Sanitar exista o statie in care erau prezente cel putin 2-3 taximetre de tipuri usor demodate: Plymouth, Dodge si Chrysler.


Trasurile au supravietuit repozitionandu-se ca alternativa de lux, pentru plimbari aristocratice sau romantice.


Surse foto:
-oltean cu fructe (1925) / www.ici.ro
-vanzator de gheata / Ilustratiunea Romana (iulie 1938)
-biscuitii Otto Gagel / 1937 Advertising Romania collection / ioanvictordragan @ www.flickr.com
-harta Transport Bucuresti 1936 / www.tramclub.org
-Ghidul Bucurestilor (1935) / bukresh.blogspot.com
-tramvai cu cutie postala (1932) / www.tramclub.org <- www.landesarchiv-bw.de
-autobuze STB (Renault + Chevrolet) / www.ratb.ro
-sofer taxi si muscal / Ilustratiunea Romana (ianuarie 1933)

6 comentarii:

  1. Felicitari pentru aceste marturii. Aduc, cu adevarat, detalii in plus fata de informatiile de arhiva. Plimbandu-ma in zona (pe str. Drossu), am observat la nr. 19 un imobil care figureaza pe lista monumentelor istorice: Casa Poetului. Va amintiti cumva care este numele acestui poet?
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Una din prietenele mele din copilarie mi-a spus ca in anii '30-'40 in casa locuia o familie de evrei, cu un magazin pe bulevardul Bratianu
    Nu stie nimic de "poet" :-)
    Radu Dimancescu

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc pentru detalii. Am trecut zilele trecute prin zona si doua dintre cele mai vechi locatare ale cartierului au confirmat ca este vorba de un poet evreu, al carui nume nu l-am retinut: Hohner sau Hofler. In aceasa casa se pare ca inca mai locuieste fiica lui:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna seara, astazi am descoperit acest site minunat, si m-am si primblat pe str.Sanatescu sa vad casa din poza - nu mi-am notat pozitia de la bld.Marasti si nu am reusit sa o identific, mai ales ca jumatate din str.Sanatescu acum poarta alt nume, de la str.Drossu spre Bld.Marasti. stiti cumva daca mai exista casa? in poza pare sa fie la o distanta de strada, sau e fotografiata casa dinpsre curtea interioara, dinspre sud? stau in zona, str.Stamatescu, de aceea eram curios sa o identific :-)

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna seara, ma bucur ca va place site-ul.
    Daca va referiti la casa de la http://bonaparte-si-domeniilor.blogspot.ro/2010/01/planul-casei-din-sanatescu.html, este la numarul 50 (langa intrarea la spitalul Elias). Fotografia din anii '30 este facuta in spate. Astazi casa are un nivel in plus, dar si-a pastrat stilul cubist.
    Numele strazii nu s-a schimbat, este Sanatescu dintr-un cap in altul :-)
    Continutul de pe site, cu o completare, a fost publicat in decembrie la Editura Vremea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In casa amintita locuia colega (dela Liceul Heliade Radulescu) si prietena mea Sanda Dimancescu.
      Asi dori sa reiau contactul cu ea.
      Agi (fosta Agneta Rosinger)

      Ștergere

Three Column Modification courtesy of The Blogger Guide