(1944-1947)
Tatal meu imi scrisese de mai multe ori despre activitatile MTR-ului (Munca Tineretului Roman). Era la Breaza, unde era adjunctul generalului Palangeanu (pana la 23 August ’44).
Dupa armistitiul de la 23 August, Radu Grunau a fost transferat de la Tintea in zona Lugojului (Banat). Aici s-a creat o noua armata, armata 1, compusa in principal din unitatile pastrate impotriva Ungariei. Regimentul de Cavalerie 9 Calarasi condus in continuare de vechiul lui comandant, Radu Grunau, s-a angajat in ofensiva pe directia Budapestei. Au participat la lupte chiar in capitala Ungariei, la hipodromul si la cimitirul orasului. Ulterior, pentru ca gloria armatei romane sa nu fie asociata cu iminenta cadere a Budapestei, sovieticii au ramas in exclusivitate angajati pe asediu. Radu Grunau impreuna cu regimentul lui a fost transferat in Muntii Tatra. Capitularea Germaniei din 9 mai 1945 l-a gasit in luptele de la Brno.
S-a intors in tara unde armata incepea sa se politizeze sub comanda politrucilor proveniti din diviziile Tudor Vladimirescu si Horia, Closca si Crisan (unitati cu personal “reeducat” in prizioneratul din Rusia; adjunctul politic al diviziei Horia Closca si Crisan era Valter Roman…).
Radu Grunau, care era foarte apreciat in postura de colonel si sef de regiment de cavalerie, a fost rasplatit decernandu-i-se sefia Cercului Teritorial Bucuresti, amplasat pe Aleea Filipescu (Modrogan de astazi). Aici a rezistat ca mare centru de coordonare al armatei pana in ajunul abdicarii Regelui Mihai (1947).
Cu un an mai devreme, tatal meu a fost trecut prematur in rezerva, armata fiind in “reorganizare”. Astfel, in 1946, la doar 48 de ani, se curma o cariera exemplara, cu performante deosebite realizate la IMEF, ANEF, Cercetasie, Strajerie si MTR.
Incepand cu toamna lui 1947 eram student in anul I la Politehnica. Intr-o dimineata de sfarsit de decembrie am fost in ultimul moment anuntat de unchiul meu ca mi se da un Horsch cu sofer cu care sa ma duc la vie. Si pentru prima data sa platesc eu insumi oamenii si sa organizez toate treburile restante intr-o prezenta de 24 de ore. Am fost plin de importanta ca acolo unde tan-tan-tane si succesiv mama mea, Alice Grunau, facusera aceasta treaba, urma sa ma angajez in mod direct si eu.
La intoarcere am facut o bucla prin Ploiesti, vizitand-o pe vecina mea de la vie, Viorica Voichita, care a fost foarte impresionata vazandu-ma intr-o masina de comandament.
Dupa 30 decembrie 1947, Radu Grunau a fost si el in scurta vreme trecut in rezerva. In acest nou context s-a dedicat administrarii viei. Stramutat pe o noua suprafata la Jercalai, va dona in cele din urma via catre Patriarhie (1955).
Tatal meu imi scrisese de mai multe ori despre activitatile MTR-ului (Munca Tineretului Roman). Era la Breaza, unde era adjunctul generalului Palangeanu (pana la 23 August ’44).
Dupa armistitiul de la 23 August, Radu Grunau a fost transferat de la Tintea in zona Lugojului (Banat). Aici s-a creat o noua armata, armata 1, compusa in principal din unitatile pastrate impotriva Ungariei. Regimentul de Cavalerie 9 Calarasi condus in continuare de vechiul lui comandant, Radu Grunau, s-a angajat in ofensiva pe directia Budapestei. Au participat la lupte chiar in capitala Ungariei, la hipodromul si la cimitirul orasului. Ulterior, pentru ca gloria armatei romane sa nu fie asociata cu iminenta cadere a Budapestei, sovieticii au ramas in exclusivitate angajati pe asediu. Radu Grunau impreuna cu regimentul lui a fost transferat in Muntii Tatra. Capitularea Germaniei din 9 mai 1945 l-a gasit in luptele de la Brno.
S-a intors in tara unde armata incepea sa se politizeze sub comanda politrucilor proveniti din diviziile Tudor Vladimirescu si Horia, Closca si Crisan (unitati cu personal “reeducat” in prizioneratul din Rusia; adjunctul politic al diviziei Horia Closca si Crisan era Valter Roman…).
Radu Grunau, care era foarte apreciat in postura de colonel si sef de regiment de cavalerie, a fost rasplatit decernandu-i-se sefia Cercului Teritorial Bucuresti, amplasat pe Aleea Filipescu (Modrogan de astazi). Aici a rezistat ca mare centru de coordonare al armatei pana in ajunul abdicarii Regelui Mihai (1947).
Cu un an mai devreme, tatal meu a fost trecut prematur in rezerva, armata fiind in “reorganizare”. Astfel, in 1946, la doar 48 de ani, se curma o cariera exemplara, cu performante deosebite realizate la IMEF, ANEF, Cercetasie, Strajerie si MTR.
Incepand cu toamna lui 1947 eram student in anul I la Politehnica. Intr-o dimineata de sfarsit de decembrie am fost in ultimul moment anuntat de unchiul meu ca mi se da un Horsch cu sofer cu care sa ma duc la vie. Si pentru prima data sa platesc eu insumi oamenii si sa organizez toate treburile restante intr-o prezenta de 24 de ore. Am fost plin de importanta ca acolo unde tan-tan-tane si succesiv mama mea, Alice Grunau, facusera aceasta treaba, urma sa ma angajez in mod direct si eu.
La intoarcere am facut o bucla prin Ploiesti, vizitand-o pe vecina mea de la vie, Viorica Voichita, care a fost foarte impresionata vazandu-ma intr-o masina de comandament.
Dupa 30 decembrie 1947, Radu Grunau a fost si el in scurta vreme trecut in rezerva. In acest nou context s-a dedicat administrarii viei. Stramutat pe o noua suprafata la Jercalai, va dona in cele din urma via catre Patriarhie (1955).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu