Liceul Titu Maiorescu - Colegii


Prin situarea liceului Titu Maiorescu pe Calea Dorobantilor, langa Piata Confederatiilor Balcanice, s-a produs un fenomen care nu a influentat calitatea actului didactic. La admitere in clasa I de liceu, veneau in mod bizar doua categorii distincte ca origina sociala, care se recrutau din cele doua cartiere laterale ale Dorobantilor. De o parte erau predominant fiii aristocratilor si ai marilor burgezi din cartierele Bonaparte si Filipescu (ministri, generali, mosieri, oameni de cultura etc.) si de partea cealalta, fiii clasei inferioare din Groapa Floreasca, dintre care au iesit capete luminate, in ciuda handicapului social initial.
Corpul profesoral nu facea diferente intre cele doua apartenente, iar prieteniile dintre colegi nu respectau, nici ele, aceste bariere.
Astfel, din prima grupa se situau familiile Ghika, Slavescu (fost ministru), Romalo, Caramfil, Berindei, Lahovari, Bossi, Ottelesanu, Mitilineu si altii.
Din partea cealalta trebuie mentionate exceptiile ca performanta: Cioara (ulterior minstru comunist) si Vladescu-Racoasa (tot ministru).

(1939-1943)
In clasa I de liceu (1939) am fost coleg de clasa si de banca cu Andrei Doneaud, fiul arhitectului Ernest Doneaud, celebru la vremea respectiva (Cercul Militar National/1912, hotel Lido/1934), nepot al profesorului Tutuc, celebritate matematica.
[rasfoieste ->]

Mai erau:
-Vlad Lahovari, unul din cei patru baieti ai fostului diplomat, cu mosie la Leordeni
-Mircea Mavriki, fost coleg; ca si mine venea de la “Scoala Primara nr.30” de la Sosea (Kiseleff)
-Marius Rasidescu, baiatul directorului general al Cartii Romanesti (editura si librarie)

Premiantul clasei noastre era “adus” de grupul cu care venise de la Scoala Floreasca de vis-à-vis de noi (langa Posta de azi). Se numea Gheorghe Popp Sofronie. A cedat steagul de lider al clasei, matematicile fiind punctul sau slab, lui Seni Dinu, care avea un frate, coleg de liceu in clasa a VIII-a-sectia real, foarte bine pregatit. Pe deasupra avea si un renumit inginer ca tata. Seni doar intamplator lua cate un noua, restul notelor fiind de 10.
In ultimul an de liceu am avut un nou premiant. Din Ardeal, de la Cluj, se transferase Mihai Ionescu. Se remarca printr-un zel deosebit la invatatura si era singurul care purta, spre deosebire de noi, haine de uniforma scolara confectioante din stofa kaki, tatal lui fiind ofiter.

(1943-1947)
In anul 1943 am absolvit cursul inferior de liceu si am dat examenul de capacitate in fata unei comisii prezidate chiar de Nicu Gheorgiu, directorul nostru. Am realizat performanta, la nivelul pregatirii mele, de lua media 7,55 si am ramas in cadrul liceului. Multi din colegii mei au picat si tot atunci au venit altii noi, de la alte licee. Ii amintesc pe:
-Radu Spiru Haret, baiatul inginerului si matematicianului Spiru Haret (nepotul matematicianului)
-Radu Maiorescu, baiatul cel mic al generalului, unicul mare specialist in fotogrametrie (fotografii din avion).
-Jenel Marian, baiatul medicului militar, doctor Marian.
-Puiu Munteanu, al caruit tata era director la Uioara (societatea de gaze).

In clasa a V-a, in toamna lui 1943, Andrei Doneaud, Mircea Mavriki, subsemnatul (Radu Dimancescu), Paul Cretulescu, Puiu Munteanu
[foto, de la stanga la dreapta] intarziasem la ore. Am sarit gardul ca sa intram in liceu, dar am fost vazuti. Directorul Nicu Gheorghiu ne-a pedepesit sa mergem la tuns. Ne-a venit ideea sa ne facem o poza ca amintire, dar inainte de tuns, nu dupa…
Toti cinci aveam biciclete, mergeam la plimbari pe Jianu, la Bordei, pe Kiseleff. Eram si prieteni de ceaiuri.

La limba franceza, asa cum am mai spus, am avut profesor in ultimii doi ani pe Bobo Catargi, care avea mustati galbene si o prestanta aristocratica, ilustrata chiar si prin imbracaminte. Purta ghetre, pantaloni reiati si redingota. La care se adauga gulerul scrobit al camasii si papioane asortate. Era foarte sever si obsinuia sa scoata la tabla la inceputul fiecarei ore, inainte de expunerea noii lectii, cate patru elevi pe care ii nominaliza deschizand catalogul la intamplare. La una din aceste verificari care se termina cu note puse in catatalog, Theodor (Tudorica) Alexandru nestiind cum sa raspunda (in franceza), dadea din umeri. La care Catargi a replicat: “Dite mois en français, monsieur!” Si a repetat intrebarea. La care Tudorica, cum ii spuneam noi, a raspuns cu nonsalanta: “Canci, monsieur professeur!” Profesorul Catargi s-a enervat i-a dat nota 2 pe loc si l-a trimis in banca, in rasetele colegilor.

Referitor la personalitatea profesorului universitar Narly, o fire energica, dominanta, care se impunea si prin statura sa fizica, amintesc si de un incident, rememorat peste ani, la una din intalnirile absolventilor liceului Titu Maiorescu din anii ’90.
Fratii gemeni Romalo, Nicky si Alec (mai mici cu un an) erau celebri prin extravaganta si non-conformismul lor, fiind foarte simpatici.
La una din lectiile de limba franceza cu profesorul Lucian Voiculescu (detasat de la Academia Comerciala), vestit pentru firea sa impulsiva, acesta a oprit lectia, racnind: “Cine a tras-o, aici in clasa?” Iar Alec Romalo, “vinovatul”, nevrand sa planeze vina asupra colegilor, s-a ridicat imediat, recunoscand: “Eu, domnule profesor!”. Voiculescu a venit spre el, i-a dat cu catalogul in cap si i-a tras un sut. A iesit din clasa sa reclame directorului cazul respectiv.
Nu trebuie uitat ca evenimentul s-a petrecut in timpul anului 1947, cand regimul comunist facea mare caz de democratizare, chiar si in scoli, in relatia profesor-elevi. Profesorul Voiculescu era foarte vulnerabil, fiind un “caz” de abuz fizic. Fata de amploarea pe care putea sa o ia evenimentul, profesorul universitar Narly a venit in mijlocul clasei a VII-a ca sa musamalizeze cazul, “peste” directorul de liceu (Sotiriu in acel moment), ca autoritate suprema.
Dupa ce a intrat in clasa a spus de 3-4 ori: “Sus-Jos, Sus-Jos” ca sa domine atmosfera. Imediat a intrebat: “Elev Romalo, vino aici langa mine. Cu ce te-a agresat domnul profesor Voiculescu?” Alec Romalo s-a conformat imediat si a raspuns: “Domnule profesor, m-a palmuit de doua ori!” La care Narly a replicat: “Unde te-a plamuit domnul profesor Voiculescu, te voi saruta eu! Si cu asta am terminat!” a raspuns Narly, sarutandu-l. La care fratele lui Alec, Nicky Romalo a intervenit: “Domnule profesor universitar, asta nu e tot! I-a tras si un sut in fund!” La care toata clasa a izbucnit in ras.

Am dat cu totii examenul de bacalaureat si dupa absolvire am fost invitati la o serbare, vis-à-vis de gradina zoologica de la Baneasa, la o ferma model detinuta la acea vreme de familia lui Marius Rasidescu.

[foto/1947: 1-Dan Argesiu, 2-Mihail Serbanescu, 4-Bebe Nanu, 5-Petrovici, 6-Marius Rasidescu, 7-Nicolescu, 8-Mihai Ionescu, 9-Aurel Carcoana, 10-Ramon-Weiss, 11-Paul Cretulescu, 12-Bucur, 13-Mitrofanovici, 14-Eugen Sadofski, 15-Gheorghe Popp, 16-Gheorghe Munteanu, 18-Mihai Stoica, 19-Anatolie Cojocaru, 20-Radu Dimancescu, 21-Dinu Seni, 23-Justinian Costache]

La scurt timp am dat examen la Politehnica, in strada Polizu. Erau cinci sectii: constructii, mine si metalurgie, chimie industriala, silvicultura si electro-mecanica. Am intrat la Facultatea de Silvicultura, pe urmele bunicului.

In toamna lui 1947 a fost politizat si invatamantul superior. S-a alcatuit astfel UNSR (Uniunea Nationala a Studentilor Romani) in care erai obligat, fara posibilitate de refuz, sa intri. Duminicile ne erau pana la ora 3 dupa-amiaza ocupate de munca voluntara tovaraseasca. Se daramau pe atunci majoritatea pavilioanelor expozitiilor din Luna Bucurestilor (parcul Herastrau), constructii realizate relativ superficial, din paianta.
A venit si primavara lui 1948 in care au inceput sa se dea si examenele partiale. Notele variau de la 1 la 20. Baremul de promovare era 12 (echivalentul notei 6).

4 comentarii:

  1. Sunt adinc miscat la citirea materialului expus.
    Mi-au fost rascolite amintiri pe care le credeam de mult uitate in ciuda faptului ca sunt anii cei mai frumosi ai vietii mele.
    Evocarile si detaliile sunt remarcabile. Sa-si poata aduce cineva aminte de felul in care N.N.Mihaileanu dadea un extemporal cu mai bine de 60 de ani in urma... e remarcabil. Bravo!
    Inbatrinim dar amintirile sunt ale noastre si sunt mereu vii Daca asta a fost intentia….ai reusit

    Dinu Seni.

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Dimancescu,

    Puneti pe hartie tot ce va amintiti despre acei ani, este pacat. Merita tot efortul cand ma gandesc numai cate amanunte stiti din lumea sportului bucurestean din anii 40,50,60
    Va doresc multa sanatete!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Laurentiu Carcoana28 aprilie 2013, 07:06

    Draga dl.Dimancescu, L-am recunoscut pe tata (Aurel Carcoana) in poza de la sfarsitul liceului de pe blog-ul dumneavoastra. De asemeni citind povestirile dumneavoastra am recunoscut atmosfera din povestile tatalui meu din aceeasi perioada. Va doresc multa sanatate si sa stiti ca apreciez foarte mult acest blog.

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnule Laurentiu Carcoana, ma bucura nespus mesajul dumneavoastra si faptul ca am putut sa va readuc cate ceva din atmosfera descrisa de tatal dumneavoastra...
    Aurel Carcoana a fost unul din putinii cu care am impartit toti anii de liceu (integral clasele I-VIII). Imi aduc aminte ca era un bun polisportiv. Era si "tragatorul" echipei de volley. Locuia pe strada Londra. La reuniunile de dupa absolvire am aflat ca plecase in strainatate. Va doresc numai bine! Radu Dimancescu

    RăspundețiȘtergere

Three Column Modification courtesy of The Blogger Guide