O vizita la comandament

(iulie 1944)

In iernile lui 1942 si 1943 stateam in strada Paris datorita scolaritatii si situatiei parintilor, divortati. Curierii trimisi de nenea Radu Grunau, comandantul regimentului 9 Calarasi (Divizia 9 Cavalerie), de pe front catre Cobadin (Constanta) (garnizioana de baza unde se afla “spatele regimentului”) se abateau si la domiciliul familiei Grunau din strada Paris 13. Cu gandul si la o posibila veste proasta, Tanti Viorica, sotia sa, se temea de fiecare data cand era vizitata de un mesager in uniforma militara.

Dupa dezastrul de la Stalingrad (decembrie 1942), Radu Grunau, care nu facea parte din armatele a 3-a si a 4-a, fusese repartizat pe directia Caucazului in capul de pod Kuban unde a coordonat un sector de front (2 regimente cavalerie si 1 regiment artilerie romanesti impreuna cu 1 batalion si alte formatiuni germane) in cadrul operatiunilor de evacuare peste stramtoarea Taman-Kerci si mai apoi in batalia din Crimeea, dovedind “pricepere si curaj” (pe langa alte aprecieri pozitive), conform calificativelor comandamentului. Regimentul 9 Calarasi a continuat retragerea pe directia Simferopol-Sevastopol. In primavara lui 1944, spre portul Sevastopol se grabeau sa ajunga atat unitatile germane, cat si cele romane. Salvarea putea sa se faca doar pe mare, unde suprematia aeriana era acum a sovieticilor. Radu Grunau [foto] a avut sansa sa se imbarce spre Constanta. Ultimele unitati romano-germane au fost masacrate pe o mare agitata - imi povestea nenea Radu Grunau mai tarziu.

De la Constanta, unitatile supravietuitoare au fost repartizate de Statul Major in zona Ploiestilor, fiind cantonate la nord, in localitatea Tintea.
Urmau ca in paralel cu refacerea efectivelor sa se ocupe si de paza zonei petroliere.

De aici de la Tintea, unchiul meu a trimis o motocicleta BMW la vie, unde eram in refugiu. Era prin luna iulie 1944.
Curierul motociclist ne-a adus o scrisoare in care unchiul meu spunea sa fac bine sa ies din amorteala si sa incalec pe seaua motocicletei pentru a merge la Tintea, sa-l revad. Zis si facut. M-am despartit de mama si de Teti, sora mea, si am plecat grabindu-ne sa nu prindem ora critica a bombardamentelor.
In Valea Calugareasca, uitandu-ma peste umarul motociclistului, am zarit in fata asfaltul suspect de lucios. Motociclistul a franat treptat, dar insuficient. Motocicleta a derapat si am cazut pe spate, nefiind raniti, datorita rucsacului tinut la spate. In cadere am derapat 40 de metri pe stratul de ulei cazut pe sosea. Am aflat ca o cisterna se rasturnase cu putin timp inainte. Depasind zona critica a orasului Ploiesti, unde exista pericolul unui bombardament, am ajuns la Tintea, la o departare apreciabila (aproape 10 km) de oras. Am dormit cu unchiul meu in aceeasi camera si datorita disciplinei de armata ma simteam si eu foarte protejat si chiar eram mandru de pozitia mea in mijlocul unitatii militare. Dupa doua zile m-am reintors la vie adus tot cu o motocicleta.

Nenea Radu Grunau mi-a povestit intre timp despre momentele grele prin care trecuse. Geografic si eu recunosteam pozitiile dintre Kerci si Sevastopol din cadrul comunicatelor zilnice aparute in presa. S-a interesat mult de ai nostri. Tanti Viorica – sotia lui - si copiii - Raducu si Alexandra – se aflau mult mai in siguranta la mosia de la Badulesti a familiei Bratianu (parintii lui tanti Viorica).
La Tintea, Radu Grunau mi l-a prezentat pe unul din combatantii sai, sergentul TR Ferdinand Juppi Calistrat, celebru in atletism (triplu salt), campion balcanic de sase ori si jucator de rugby ca aripa la clubul Viforul Dacia, formatie campioana a Romaniei timp de mai multi ani. Nu am stiut ca il voi admira personal dupa incheierea pacii pe stadionul Tineretului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Three Column Modification courtesy of The Blogger Guide