Intre joaca si senzatii

(1941)

In copilaria mea eram amic cu Puiu si Mihai Manta (baietii parohului bisericii Casin), fratii Fifitei Manta, prietena si ea cu Oana Angelescu, vecina mea de gard de la numarul 52.
Mai am amintiri foarte placute despre:
Rica Cladec (fata proprietarilor celor doua blocuri de la nr.44)
Pusa Niculescu (fata colonelului Constantin Niculescu, chirias din acelasi imobil nr.44)
Mauzi Maniken, fata unui proprietar de vila de vis-à-vis de mine, cetatean danez.

In anii din urma, ne jucam si cu alti copii la cetatea din imaginatia nostra – statuia lui Alexandru Constantinescu (Porcul), situata la intersectia strazii aviator Nicolae Drossu cu strada Constantinescu, fost Aviator Muntenescu. Statuia, situata la o inaltime de 1,5 metri, era situata pe o platforma cu scari de acces pe cele patru laturi.

In primele zile ale lunii iunie 1941, zile premergatoare intrarii in razboi contra URSS-ului (22 iunie), ma aflam inca in Bucuresti la casa noastra din Sanatescu nr. 50, fiind retinut de “sinteze”, lucrarile scrise la materiile principale (matematica, franceza, istorie etc.) pentru validarea clasei a 2-a de liceu.
Sora mea Sanda (Teti) plecase mai din timp cu mama la via noastra de la Valea Mieilor. Si eu fiind liber in Bucuresti, unde ramasesem doar cu tata, eram dornic de joaca. In dimineata acelei zile aveam ca invitati in gradina curtii noastre trei vecine din apropiere: pe Mauzi (avea 12 ani, ca si mine), pe Rica Cladec (in varsta de 10 ani) si pe Pusa Niculescu (9 ani de zile). Ne-am jucat pe o varianta Baba Oarba cu poezii recitate, pe rand fiecare din noi fiind legat la ochi cu un batic de matase de al mamei. Dupa aproape doua ore ne-am saturat de joc si “adunearea” s-a spart, fiecare plecand acasa. Eu am simtit in fiinta mea o sensibilitate placuta, o disponibilitate nedefinita, dar bizar de afectiva dupa plecarea Pusei Niculescu, cu toata diferenta dintre 12 ani ai mei si 9 ani ai ei. Am constientizat prin intensitatea senzatiilor bizare ca este vorba de un sentiment de tandrete. Influentat fiind de expresia neintalnita si nepatrunsa pana atunci, dar care se regasea in tango-ul lui Ion Vasilescu pe care mama il canta des la pian insotit de cuvintele: “Tandretea mea, noaptea ne cheama – Ca doua umbre, una singura sa fim”. Parca abia acum intelegeam ce este tandretea.

Dupa plecarea invitatelor mele am luat baticul colorat de matase si l-am mirosit profund, sugestionandu-ma ca Pusa l-a impregnat cu tenta proprie. Paharul de apa solicitat pe parcursul vizitei de catre Pusa si consumat pe jumatate, devenise si el, gustat sporadic, un fel de aghiazma inchipuita.

In anii din urma revenisem sporadic in Sanatescu 50, nemai revazandu-ma cu Pusa decat intamplator. Dar cu mare placere reciproca.
Sentimentele de tandrete care se infiripasera intre noi a fost de-a lungul anilor puternice si durabile. Destinul a fost insa prea puternic si potrivnic pentru orice concretizare, ramanand peste neimplinire doar o nostalgie si respect reciproc.

Am fost casatorit o singura data si am doi copii. Pusa a fost casatorita de doua ori, avand un singur baiat, astazi in SUA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Three Column Modification courtesy of The Blogger Guide