Doua escapade in Bucuresti

(1944)

Incepand cu a doua zi de dupa bombardamentul din 4 aprilie 1944 eram in refugiu la via noastra, impreuna cu ai mei (mama, sora si fratele).
Tatal meu vitreg, Casin Popescu, statea acum in casa din Sanatescu fiind obligat sa nu paraseasca Bucurestiul din cauza serviciului sau la STB. O data sau de doua ori pe saptamana se deplasa cu masina sa la vie, unde ne vizita.

Departe de Bucuresti, simteam nevoia sa mai imi vad casa. La insistentele mele, Casin a cedat. Le argumentasem, lui si mamei, ca plecand dupa-amiaza si intorcandu-ne in dimineata urmatoare pana in pranz, nu aveam cum sa fim expusi bombardamentelor americane, care se efectuau regulat la pranz, intre 1 si 2. Excludeam nesansa unor bombardamente pe timpul noptii.

La inceputul lui mai am plecat pentru prima data. Casin Popescu isi conducea Opelul Olympia cu 4 usi, proaspat cumparat cu banii luati de mama de pe urma unei mosteniri. Tot in acea perioada Casin mai cumparase doua betoniere si un camion Fargo. Ultimul apartinuse garajelor de la Castelul Bran, Casin rugand-o pe Domnita Ileana sa i-l vanda lui. Urma sa porneasca in curand o antepriza de constructii, avandu-i parteneri pe inginerii Mihai Meitani si Begu, fosti colegi de facultate.

In aceasta prima noapte a reintoarcerii in Bucuresti a sunat in mod ghinionist alarma. Parcat in fata acasei, Opelul lui Casin se defectase. Fugind, am cautat sa iesim amandoi spre o zona mai putin vulnerabila, trecand in plina noapte pe la Arcul de Triumf si oprindu-ne la adapostul blocului Bazaltin din Piata Hitler (actuala Charles de Gaulle). Era foarte multa lume. Am stat pe scarile de la intrare, obsedat ca structura blocului care era peste adapost ar putea sa ne blocheze iesirea. A fost un bombardament cu avioane izolate ale britanicilor de la RAF (Royal Air Force), specialisti in zborurile de noapte.
Datorita emotiilor survenite mi-a disparut salivatia, avand gura complet uscata. Ulterior, dandu-se incetarea alarmei am revenit spre casa. A doua zi dimineata, dupa ce Casin si-a reparat masina, ferindu-ne de orele pranzului, cand se asteptau raidurile de zi, am trecut prin Ploiesti spre vie.

A doua si ultima data cand m-am aventurat in Bucuresti am facut-o tot tot de pe o zi pe alta, plecand intr-o dupa-amiaza de vineri de la vie. Pe durata noptii nu s-a intamplat nimic. In schimb, la ora 9 dimineata, o ora matinala fata de orarul obisnuit de bombardamente, a sunat alarma. Nu mai fusesera bombardamente asa de devreme! Casin era plecat la servici si convenisem cu el ca in caz de alarma sa il astept acasa.
Timpul trecea si Casin nu veanea, asa ca am luat hotararea sa plec. Am pornit in fuga pe Marasti spre Hipodrom si ajunsesem la Vila Minovici. Aici, langa fantana Miorita, printr-o adevarata loterie, m-am intalnit cu Casin care trecuse pe acasa si nu ma gasise. Se inainta, mergandu-se si pe contrasens, cu cate doua automobile in paralel. La acea vreme exista doar cate o banda pe sens. Cand Casin m-a vazut, a oprit cu greu masina si m-a strigat in mod salvator. Am continuat drumul impreuna. Pana in dreptul gardului aeroportului Baneasa, putin dupa intrare.

In acel moment s-a dezlantuit un atac aerian al unor siluete ciudate [foto] total diferite de linia comuna a B-24-urilor vazute si ele foarte de aproape in vie, cu ocazia bombardamentul de la 1 august 1943. Erau Lighting-uri cu dublu fuselaj (numele aveam sa-l aflu mai tarziu). Avioanele mitraliau peste soseaua noastra, avand ca tinta instalatii si aparate care, probabil, erau surprinse la sol. Casin a franat brusc impreuna cu masinile care mergeau in coloana. Ne-am aruncat afara in santul soselei, fara sa mai inchidem usa din dreapta prin care tasnisem. Eram la nici 20 de metri de pista aeroportului. Avioanele veneau dinspre Buftea, perpendicular pe sosea si treceau razant peste aeroport. Cateva rafale maturasera si soseaua la cativa metri de noi. Totul a durat foarte putin. Cand ne-am ridicat, am vazut ca aveam pamant pe fata si pe buze. Am reusit sa plecam mai departe, am trecut de Ploiesti, grabindu-ne spre vie pentru a nu intra in intervalul la care stiam ca actionau avioanelor americane (dupa orele pranzului). Am fost convins ca avioanele care atacasera Baneasa erau britanice, intrucat era cunoscuta maniera americanilor de a zbura la mare inaltime.

Cateva zile mai tarziu aveam sa citesc in Curentul (creatia lui Pamfil Seicaru, patronul si directorul cotidianului pana la 23 August ’44 cand va parasi tara, stabilindu-se in Spania) ca peste Baneasa zburasera la joasa inaltime avioane americane (nu britanice!), urmarite de vanatoarea noastra (si cea germana) care raportase aproape 20 de avioane americane doborate.

Peste ani aveam sa aflu ca in acea dimineata de 10 iunie 1944, bombardiere B-24 si escorta lor de Lighthing-uri/P 38 si P 51 atacasera la joasa inaltime rafinariile din jurul Ploiestiului, partial camuflate de ceata artificiala. Apararea antiaeriana germana fusese foarte activa iar prezenta americana determinase ridicarea masiva a avioanelor romanesti si germane pentru a nu fi distruse la sol.
La intoarcere spre Foggia, escorta americana a atacat obiective din sudul tarii printre care si aerodromul Baneasa. Aici, Lighthing-uri au fost surprinse de aviatia noastra (Grupul 6 Vanatori/IAR 81 si Grupul 9 Vanatori/Messerschmitt 109) intr-o lupta la foarte joasa altitudine.
Bilantul pierderilor la nivel de avioane: 22 Lighting-uri pentru americani fata de un singur avion romanesc doborat.


Surse foto:
-Opel Olympia, www.wikipedia.org
-Lockheed P-38 Lightning, www.wikipedia.org