(anii '30-1943)
Bucurestiul avea farmecul lui inconfundabil. Avea ceva din relaxarea unei mari metropole si un bun simt determinat nu de de autoritatea statului ci de civilizatia unei clase de mijloc cu valente europene.
Chiar si in anii de inceput ai razboiului (1940-1943), capitala isi urma ritmul boem, intergrand in mod natural prezenta militara germana care facea parte din cotidian. Viata culturala si artistica isi urma ritmul, facand abstractie de razboiul care se desfasura inca departe de noi.
Trupa revistei Carabus a evoluat de la componenta de inceput a anilor ‘30 (Giugaru, Stroe, Groff, Natalita Pavelescu, Lizica Petrescu, Dan Demetrescu, si Giovani) la o formula care ii mai includea treptat si pe prezentatoarea Zizi Serban (actrita cu o verva extazianta), Trestian si Antonescu (cuplu de comici), H. Nicolaide (foarte mucalit), Titi Botez (faimosul cantaret), Liliana Mihaescu (cantareata, plecata in ’48 cu suita regala a Domnitei Ileana, fiind amanta maiorului Cioarba – administrator delegat al principesei), George Groner (cu un umor debordant). Dupa ’38, am vizionat de mai multe ori spectacolele la sala Savoy.
Constantin Tanase - Cu ce, de ce, pen' ce
Constantin Tanase - Nu's parale
Textele revistelor erau semnate de Nicolae Cristodulo si Nicusor Constantinescu. Compozitia muzicala ii revenea lui Gherase Dendrino.
Specificul Teatrului Tanase era ansamblul de balet si cupletul, al carui ton il dadea genialul Tanase. Mai tarziu, dupa august ’44, de aici i se va trage si sfarsitul. Erau schetch-urile: “De la Nistru pan’ la Don, davai ceas, davai palton! Davai ceas, davai mosie, haraso tovarasie!” sau reactualizatul "Ai-n-ai...dai!”.
Pe langa spectacolele la care mergeam, cumparam si revistele Cortina si Rampa care prezentau spectacolele, turneele si stiri de can-can.
La radioul nostru Philips ascultam emisiunea “Ora vesela” unde erau scenete cu celebrii Stroe si Vasilache.
In primavara lui 1943, Radu Grunau venit intr-o scurta permisie in tara ne-a invitat la teatrul de revista Gioconda (al lui Ion Vasilescu) (in spatele Palatului Postei de pe Calea Victoriei, vis-à-vis de CEC) unde se inregistra un mare succes cu “Gioconda Palace” (alte spectacole erau “Gioconda iubeste”, “Gicocondita” si “Femei, femei, femei”). Spre deosebire de Tanase, aici se lansau slagare, majoritatea compuse de Ion Vasilescu. Foarte recent aparuse slagarul nostalgic interpretat de Gica Petrescu: “La Crimeea peste mare, mai dorule, Iti trimit o sarutare” etc., spectacol la care participau: Virginica Romanowsky, Sili Vasiliu, Elisabeta Hentia, Virginica Popescu si junele prim Puiu Serbu, alaturi de George Groner (comic, fost la Tanase). Trebuie sa remarc ca si razboi fiind, restrictiile alimentare nu se simteau, ba din contra. Este adevarat, ca unul din atu-urile anilor de atunci il constituia buna contributie a Transnistriei (guvernata de Alexianu, cel executat pe Valea Plangerii, la Fortul 13 Jilava, alaturi de Maresalul Antonescu si profesorul Mihai Antonescu - fost premier (inainte de Antonescu) si ministru de externe) - teritoriu cuprins intre Nistru si Bug. Pe locul actual al Teatrului National din Piata Universitatii functiona Expozitia Transnistriei (produse alimentare din provincia romaneasca).
Misiunea militara germana ne invidia. Din solda lor, militarii germani trimiteau pachete alimentare consistente catre familiile ramase departe in tara macinata din ce in ce mai mult de bombardamentele aliate.
Noaptea devenea adevarata zi de la Piata Victoriei spre Rondul 2 si 3. Pe Kiseleff erau presarate localurile, fiecare cu farmecul lui: “Bufet” (“Doina” de astazi), “Visioiu”, ”Zisu”, “Colonade” (in spatele scolii primare de pe Monetariei), “Colorado” (vis-à-vis de Pictor Mirea) si in mod deosebit “La Coana Victorita”.
Ultimul local era amplasat pe o strada laterala (Clucerului), pozitie care nu ii justifica succesul. Avea ca atractie micii speciali si prezenta personajului cu barba mare, numit mos Astrolog. Batranul lucra ziua la ocheanul de la Cercul Militar, iar seara vindea alune americane “La Coana Victorita”.
Perechile de indragostiti sau familiile mai excentrice foloseau trasura la moda ca sa mearga in puterea noptii pe la Vila Minovici, fantana Miorita, pana spre Baneasa langa pod, unde functiona restaurantul “Brotaceii”.
Altii mergeau la un local mai izolat, pe alta artera soseaua Jianu, la Bordei, situat la dreapta podului dintre lacuri. Si ani mai tarziu la Pescarus (inainte de stavilarul cu ecluza dintre lacurile Herastrau si Floreasca).
Fiecare gradina de vara avea ringuri de dans si separeuri.
Bucurestiul avea farmecul lui inconfundabil. Avea ceva din relaxarea unei mari metropole si un bun simt determinat nu de de autoritatea statului ci de civilizatia unei clase de mijloc cu valente europene.
Chiar si in anii de inceput ai razboiului (1940-1943), capitala isi urma ritmul boem, intergrand in mod natural prezenta militara germana care facea parte din cotidian. Viata culturala si artistica isi urma ritmul, facand abstractie de razboiul care se desfasura inca departe de noi.
Trupa revistei Carabus a evoluat de la componenta de inceput a anilor ‘30 (Giugaru, Stroe, Groff, Natalita Pavelescu, Lizica Petrescu, Dan Demetrescu, si Giovani) la o formula care ii mai includea treptat si pe prezentatoarea Zizi Serban (actrita cu o verva extazianta), Trestian si Antonescu (cuplu de comici), H. Nicolaide (foarte mucalit), Titi Botez (faimosul cantaret), Liliana Mihaescu (cantareata, plecata in ’48 cu suita regala a Domnitei Ileana, fiind amanta maiorului Cioarba – administrator delegat al principesei), George Groner (cu un umor debordant). Dupa ’38, am vizionat de mai multe ori spectacolele la sala Savoy.Constantin Tanase - Cu ce, de ce, pen' ce
Constantin Tanase - Nu's parale
Textele revistelor erau semnate de Nicolae Cristodulo si Nicusor Constantinescu. Compozitia muzicala ii revenea lui Gherase Dendrino.
Specificul Teatrului Tanase era ansamblul de balet si cupletul, al carui ton il dadea genialul Tanase. Mai tarziu, dupa august ’44, de aici i se va trage si sfarsitul. Erau schetch-urile: “De la Nistru pan’ la Don, davai ceas, davai palton! Davai ceas, davai mosie, haraso tovarasie!” sau reactualizatul "Ai-n-ai...dai!”.
Pe langa spectacolele la care mergeam, cumparam si revistele Cortina si Rampa care prezentau spectacolele, turneele si stiri de can-can.
La radioul nostru Philips ascultam emisiunea “Ora vesela” unde erau scenete cu celebrii Stroe si Vasilache.
In primavara lui 1943, Radu Grunau venit intr-o scurta permisie in tara ne-a invitat la teatrul de revista Gioconda (al lui Ion Vasilescu) (in spatele Palatului Postei de pe Calea Victoriei, vis-à-vis de CEC) unde se inregistra un mare succes cu “Gioconda Palace” (alte spectacole erau “Gioconda iubeste”, “Gicocondita” si “Femei, femei, femei”). Spre deosebire de Tanase, aici se lansau slagare, majoritatea compuse de Ion Vasilescu. Foarte recent aparuse slagarul nostalgic interpretat de Gica Petrescu: “La Crimeea peste mare, mai dorule, Iti trimit o sarutare” etc., spectacol la care participau: Virginica Romanowsky, Sili Vasiliu, Elisabeta Hentia, Virginica Popescu si junele prim Puiu Serbu, alaturi de George Groner (comic, fost la Tanase). Trebuie sa remarc ca si razboi fiind, restrictiile alimentare nu se simteau, ba din contra. Este adevarat, ca unul din atu-urile anilor de atunci il constituia buna contributie a Transnistriei (guvernata de Alexianu, cel executat pe Valea Plangerii, la Fortul 13 Jilava, alaturi de Maresalul Antonescu si profesorul Mihai Antonescu - fost premier (inainte de Antonescu) si ministru de externe) - teritoriu cuprins intre Nistru si Bug. Pe locul actual al Teatrului National din Piata Universitatii functiona Expozitia Transnistriei (produse alimentare din provincia romaneasca).
Misiunea militara germana ne invidia. Din solda lor, militarii germani trimiteau pachete alimentare consistente catre familiile ramase departe in tara macinata din ce in ce mai mult de bombardamentele aliate.
Noaptea devenea adevarata zi de la Piata Victoriei spre Rondul 2 si 3. Pe Kiseleff erau presarate localurile, fiecare cu farmecul lui: “Bufet” (“Doina” de astazi), “Visioiu”, ”Zisu”, “Colonade” (in spatele scolii primare de pe Monetariei), “Colorado” (vis-à-vis de Pictor Mirea) si in mod deosebit “La Coana Victorita”.
Ultimul local era amplasat pe o strada laterala (Clucerului), pozitie care nu ii justifica succesul. Avea ca atractie micii speciali si prezenta personajului cu barba mare, numit mos Astrolog. Batranul lucra ziua la ocheanul de la Cercul Militar, iar seara vindea alune americane “La Coana Victorita”.
Perechile de indragostiti sau familiile mai excentrice foloseau trasura la moda ca sa mearga in puterea noptii pe la Vila Minovici, fantana Miorita, pana spre Baneasa langa pod, unde functiona restaurantul “Brotaceii”.
Altii mergeau la un local mai izolat, pe alta artera soseaua Jianu, la Bordei, situat la dreapta podului dintre lacuri. Si ani mai tarziu la Pescarus (inainte de stavilarul cu ecluza dintre lacurile Herastrau si Floreasca).
Fiecare gradina de vara avea ringuri de dans si separeuri.
Soacra mea (care a locuit pe "Nicolae Racota", lîngă restaurantul “La Coana Victorița”) îmi spune ca "micii speciali" de care vorbiți erau patricienii. Ea este o Enciclopedie vie a zonei si perioadei, dar despre personajul cu barbă e ciudat ca nu-și amintește nimic. Oricum, va apreciaza mult pagina.
RăspundețiȘtergereMarin
Domnule Marin Vazavit Policrat, salutari si sanatate soacrei dumneavoastra! Probabil ori nu iesea seara din casa foarte mult, ori asta chiar i-a scapat... Ori este alta generatie...
RăspundețiȘtergereAr fi pacat ca o astfel de Enciclopedie vie sa nu isi puna pe hartie amintirile si sa nu o ajutati sa faca asta :-)
Peste ani nu o sa va mai amintiti ce spunea soacra dumneavoastra si multe lucruri ar putea sa apara asa, deodata, fara ca dansa sa mai poata interveni cu atata precizie prin dumneavoastra :-)
Radu Dimancescu